Atelier de film bibliografic „Sammy Lerner”

Atelier de film bibliografic „Sammy Lerner”

Atelierul de film bibliografic „Sammy Lerner” din data de 9 decembrie 2022, ora 14:00, vizează să contribuie la deschiderea comunității artistice spre un public nou, derulându-se sub forma unui dialog între artiști și public pe temele deschise de subiectele filmelor propuse spre vizionare.

Numele atelierului vine chiar de la un artist născut în orașul Săveni căruia prea puțină lume îi cunoaște valoarea. Samuel Manuel Lerner a fost un compozitor de origine română, de teatru și film muzical american și britanic, care s-a născut în Săveni, județul Botoșani, la data de 28 ianuarie 1903.

Odată cu dezvoltarea filmului sonor, Lerner a început să scrie melodii pentru imagini în mișcare, inclusiv câteva utilizate în desene animate ale Paramount Pictures, produse de Fleischer Studios. Două dintre acestea au inclus melodii semnate pentru cele mai de succes vedete de desene animate ale lui Max Fleischer, Betty Boop („Don’t Take My Boo-oop-a-doop Away”, scrisă alături Sammy Timberg) și Popeye Marinarul („I’m Popeye the Sailor Man”).  

Atelierul se va derula la Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni și este realizat în cadrul Festivalului „SMS-Serile Magice Săveni”, realizat de Asociația cultural-artistică „Arlechin” cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii, având ca parteneri Primăria Orașului Săveni și Centrul Județean de Voluntariat Botoșani.

Informațiile cu privire la desfășurarea fiecărei activități cuprinse în proiect sunt disponibile atât pe rețelele de socializare din mediul online (https://www.facebook.com/profile.php?id=100088039344972), cât și pe site-ul organizației: www.arlechinromania.ro.

Lasă un comentariu