Atelier „Importanța și actualitatea patrimoniului imaterial”

Atelier „Importanța și actualitatea patrimoniului imaterial”

Vineri, 9 decembrie 2022, ora 11:00, la sediul Centrului Cultural din Săveni, are loc Atelierul „Importanța și actualitatea patrimoniului imaterial” susținut de către prof. dr. Ioana Baskerville, reprezentant al Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural. Evenimentul este realizat în cadrul Festivalului „SMS-Serile Magice Săveni”, realizat de Asociația cultural-artistică „Arlechin”, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii, având ca parteneri Primăria Orașului Săveni și Centrul Județean de Voluntariat Botoșani.

Atelierul va avea drept obiectiv principal inițierea participanților în a identifica și a valorifica patrimoniul cultural imaterial în diversele lui forme de manifestare, de la cele prezente în viata cotidiană, în familie, în cadrul sărbătorilor comunitare, la cele consacrate și promovate la nivel național (prin Ministerul Culturii) și internațional (la UNESCO).

Prin maniera interactivă de desfășurare, activitatea va încuraja recunoașterea contribuției publicului și a societății civile în general, la conservarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial la nivelul comunității locale.

Având în vedere importanța acestui tip de patrimoniu cultural imaterial pentru spațiul local și regional, în cadrul atelierului va fi discutat teatrul popular performat în cadrul sărbătorilor de iarnă, abordându-se teme precum: contextul ritual-ceremonial, tipuri de măști, instrumente muzicale tradiționale de acompaniament, texte dramatice specifice, caracteristicile ludicului folcloric.

Informațiile cu privire la desfășurarea fiecărei activități cuprinse în proiect sunt disponibile atât pe rețelele de socializare din mediul online (https://www.facebook.com/profile.php?id=100088039344972), cât și pe site-ul organizației: www.arlechinromania.ro.

Lasă un comentariu