Înscrieri noi la Atelierul de Arte Vizuale „Micul Picasso”. Creativitate, culoare și imaginație la Casa Tineretului Botoșani – Studio Edu Arte – Centrul de excelență pentru copii și tineri!

Societatea Cultural-Artistică „ARLECHIN” Botoșani deschide, începând cu 1 octombrie 2026, o nouă sesiune de înscrieri la Atelierul de Arte Vizuale „Micul Picasso”, un program dedicat copiilor și adolescenților care doresc să descopere lumea culorilor, a formelor și a expresiei artistice.

Coordonate de prof. Marinela Asăvoiei, activitățile sunt adaptate vârstei și nivelului de pregătire al participanților, fiind organizate în trei grupe: 5–7 ani, 8–11 ani și 12–16 ani.

În cadrul atelierului, participanții vor putea experimenta și învăța prin activități de pictură și desen, design, ceramică și sculptură, modelaj, artă decorativă, colaj, artă textilă, animație, benzi desenate și graffiti, precum și prin activități introductive de fotografie, film și proiecte expoziționale. Accentul este pus pe dezvoltarea creativității, imaginației, îndemânării și exprimării personale prin artă.

Cursurile se desfășoară la Casa Tineretului Botoșani – Sala Arlechin, în fiecare miercuri, între orele 17:00–19:00, și sâmbătă, între orele 09:00–11:00.

Atelierul „Micul Picasso” își propune să fie mai mult decât un curs de desen și pictură: un spațiu în care copiii și adolescenții pot explora, experimenta, învăța și transforma propriile idei în creații artistice.

Înscrierile sunt deschise!

Pentru informații și înscrieri: 0741 510 849, cursuriarlechin@gmail.com și www.arlechinromania.ro.

Desenăm. Pictăm. Modelăm. Visăm. Împreună!
Prin artă, construim o lume mai frumoasă!

Lasă un răspuns